
Un motociclist de 21 de ani a fost documentat de polițiști după ce a efectuat manevre periculoase pe strada Doina din Chișinău și nu s-a conformat solicitării agenților de a opri. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu avea permis de conducere, iar motocicleta era neînmatriculată și avea aplicat un număr fals.
Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, tânărul a atras atenția polițiștilor prin comportamentul agresiv manifestat în trafic. Acesta a ignorat semnalul de oprire și a încercat să evite controlul oamenilor legii.
După identificarea motociclistului, polițiștii au documentat mai multe încălcări, inclusiv conducerea unui vehicul fără dreptul de a conduce, utilizarea unui număr de înmatriculare fals și nerespectarea regulilor de circulație, fapt ce a creat o situație de accident.
Materialele întocmite au fost transmise instanței de judecată, iar motocicleta a fost ridicată și dusă la parcarea specială.
Potrivit poliției, tânărul nu se află la prima abatere. Pe 20 august, acesta fusese documentat pentru conducerea unei alte motociclete în stare de ebrietate, fiind inițiat un proces penal în acel caz.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

