
Un avion de antrenament Hawk T2 al Forțelor Aeriene Regale britanice s-a prăbușit miercuri pe un câmp din apropierea localității Anglesey, în Țara Galilor. Aeronava ar fi luat foc la scurt timp după decolarea de la baza RAF Valley, iar cei doi membri ai echipajului s-au catapultat înainte ca avionul să se izbească de sol.
Imagini surprinse în timpul incidentului arată aeronava pierzând altitudine și lăsând în urmă o dâră de fum. Cei doi piloți au reușit să se ejecteze, iar parașutele lor s-au deschis înainte ca avionul să se prăbușească pe un câmp.
În urma impactului, aeronava a fost cuprinsă de flăcări și s-a produs o explozie. Cei doi membri ai echipajului au fost transportați pentru îngrijiri medicale, iar rănile suferite sunt considerate minore. Autoritățile au precizat că nu există, până în prezent, informații despre alte persoane rănite.
La locul accidentului au intervenit echipaje de pompieri, serviciile de urgență și un elicopter al Gărzii de Coastă.
Un martor care a urmărit decolarea aeronavei a declarat pentru presa britanică faptul că a observat flăcări încă din primele momente.
„Am știut imediat că are probleme – chiar la decolare a apărut o flacără portocalie”, a povestit acesta.
Potrivit martorului, flacăra a dispărut după ce avionul a câștigat altitudine, însă aeronava a început să aibă un comportament neobișnuit înainte ca piloții să se catapulteze.
Forțele Aeriene Regale britanice au confirmat incidentul și au anunțat că au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzei prăbușirii. Autoritățile le-au cerut oamenilor să evite zona în timp ce operațiunile de intervenție și investigațiile sunt în desfășurare.
Hawk T2 este un avion de antrenament cu două locuri, folosit la RAF Valley pentru pregătirea avansată a piloților militari înainte ca aceștia să treacă la aeronave de luptă precum Eurofighter Typhoon.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

