
O femeie de 64 de ani a decedat după ce a fost lovită de un automobil în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca. Șoferul implicat în accident a părăsit locul impactului și nu a fost deocamdată identificat.
Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, în jurul orei 06:00. Poliția din Basarabeasca a fost alertată de un trecător, care a observat victima și a anunțat oamenii legii.
Potrivit informațiilor preliminare, femeia a fost lovită de un automobil, iar în urma impactului a murit pe loc.
Conducătorul vehiculului nu a rămas la fața locului. Deocamdată, polițiștii nu au stabilit nici marca sau modelul automobilului implicat.
Oamenii legii desfășoară acțiuni de investigație pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și pentru a identifica atât șoferul, cât și automobilul care a provocat impactul.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

