
Un cetățean moldovean a fost amendat cu 37.500 de lei după ce, în martie 2023, ar fi amenințat că va mina Ambasada Federației Ruse de la Chișinău. Decizia instanței a devenit definitivă după retragerea apelului depus de procuror.
Potrivit autorităților, la 9 martie 2023, bărbatul a telefonat de mai multe ori la Ambasada Rusiei, unde ar fi insultat angajații și ar fi amenințat diplomații cu violență fizică. De asemenea, acesta ar fi declarat că intenționează să mineze clădirea instituției.
În urma amenințărilor, activitatea ambasadei a fost perturbată, iar personalul a verificat întregul perimetru al clădirii. În timpul verificărilor nu au fost depistați explozibili.
Instanța de fond l-a sancționat pe bărbat cu o amendă de 37.500 de lei. La 30 decembrie 2024, procurorul a contestat hotărârea și a solicitat condamnarea acestuia la doi ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis.
Ulterior, cauza a fost reexaminată, iar procurorul a concluzionat că argumentele instanței privind aplicarea amenzii sunt justificate și că nu există motive pentru susținerea apelului.
La 4 septembrie 2026, procurorul a solicitat retragerea apelului. Astfel, sancțiunea stabilită de instanța de fond, în valoare de 37.500 de lei, rămâne în vigoare, iar decizia este definitivă.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

