
Un incident a avut loc în timpul manifestărilor dedicate Hramului orașului Cimișlia. Un bărbat aflat în stare de ebrietate ar fi deteriorat geamul ușii de la intrarea într-o cafenea, fiind ulterior reținut de carabinieri.
Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, angajații Direcției regionale „Sud”, care asigurau ordinea și securitatea publică în timpul evenimentelor, au auzit un zgomot puternic în apropierea unui local.
Ajunși la fața locului, carabinierii au constatat că un bărbat aflat în stare de ebrietate alcoolică ar fi deteriorat geamul ușii de la intrarea în cafenea.
Acesta a fost reținut și predat polițiștilor pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor.
În urma testării alcoolscopice, aparatul a indicat o concentrație de 1,19 mg/l alcool în aerul expirat.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul și a lua măsurile legale care se impun.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

