Feribot cu peste 170 de persoane la bord, cuprins de flăcări în largul Indoneziei: un pasager a murit

Un feribot care efectua o cursă între insulele Bali și Lombok a fost cuprins de flăcări miercuri dimineață, în largul insulei Lombok, în Indonezia. Autoritățile au intervenit pentru...

Un feribot care efectua o cursă între insulele Bali și Lombok a fost cuprins de flăcări miercuri dimineață, în largul insulei Lombok, în Indonezia. Autoritățile au intervenit pentru evacuarea pasagerilor, iar 172 de persoane au fost salvate. Un pasager și-a pierdut însă viața în urma incendiului.

Feribotul KM Putri Yasmin plecase din portul Padangbai, de pe insula Bali, și se îndrepta spre portul Lembar din provincia Nusa Tenggara de Vest. Incendiul a izbucnit în primele ore ale dimineții, în timp ce nava se afla pe mare.

Pentru operațiunea de salvare au fost mobilizate mai multe ambarcațiuni, care au evacuat pasagerii și au coordonat intervenția cu navele aflate în apropiere. Peste 200 de membri ai echipelor de intervenție au participat la operațiune.

Printre persoanele salvate se afla și un cetățean australian, în timp ce ceilalți pasageri erau indonezieni.

Deocamdată, autoritățile nu au stabilit cauza izbucnirii incendiului și nici nu au precizat dacă numărul mare de persoane aflate la bord a contribuit la producerea sau agravarea incidentului.

Tragedia are loc la mai puțin de o lună după un alt incident similar în apele Indoneziei. În cazul feribotului KM Mutiara Sentosa 2, care a luat foc în largul insulei Madura, cinci persoane au murit. Nava transporta atunci mai mulți pasageri decât figura în lista oficială.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article