
Mai mulți muncitori români ar fi fost exploatați prin muncă în Spania, unde erau obligați să lucreze în condiții extrem de dificile, iar cei care se plângeau ar fi fost agresați. Muncitorii primeau doar aproximativ 20 de euro pe săptămână, în timp ce documentele le fuseseră confiscate, transmite Adevărul.ro.
Ancheta Poliției Naționale din Madrid a început după ce, pe 26 iunie, doi cetățeni români s-au prezentat la o secție de poliție din Villaverde și au relatat condițiile în care erau ținuți și exploatați.
Potrivit mărturiilor, cei doi ajunseseră în Spania cu aproximativ trei luni înainte, după ce fuseseră recrutați de un alt român care le promisese un loc de muncă în agricultură, cazare într-o cameră individuală cu baie, contract legal și un salariu de 2.000 de euro pe lună.
În total, zece bărbați au plecat cu autobuzul spre Spania, transportul fiind achitat de presupusul angajator. Aceștia au fost duși la o fermă din localitatea Yunclillos, provincia Toledo.
În primele zile nu au lucrat și au primit câte 20 de euro pentru a-și cumpăra alimente și produse de igienă. Ulterior, au fost puși să recolteze usturoi, ceapă și alte culturi.
Documentele personale le-au fost confiscate sub pretextul că erau necesare pentru întocmirea contractelor de muncă. Potrivit victimelor, contractele promise nu au fost însă semnate niciodată.
Munceau de dimineață până după-amiază pentru câteva zeci de euro
Muncitorii au declarat că erau obligați să lucreze de luni până sâmbătă, între orele 5:00 și 14:30. Pentru această muncă primeau aproximativ 20 de euro pe săptămână, iar în unele cazuri cel mult 50 de euro.
Potrivit mărturiilor, erau obligați să muncească inclusiv atunci când erau bolnavi, iar cei care se plângeau ar fi fost loviți.
Victimele dormeau pe saltele așezate direct pe podeaua unui depozit insalubru și plăteau pentru cazare, hrană, electricitate și apă. Li se cereau bani inclusiv pentru utilizarea uneltelor de care aveau nevoie la muncă.
În plus, exploatatorii le-ar fi spus că au acumulat datorii, fără să le explice cum au fost calculate sumele. Datoriile creșteau inclusiv din cauza unor amenzi, iar orele suplimentare despre care muncitorilor li se promisese că vor fi plătite nu erau remunerate.
Trei dintre muncitori au reușit, în cele din urmă, să fugă din depozit.
Unul dintre reclamanți a povestit polițiștilor că a primit 200 de euro pentru a trimite bani soției sale în România și ulterior încă 100 de euro. Aceasta ar fi fost singura sumă primită de bărbat în două luni.
Un român, bătut și ajuns la spital
Cei doi muncitori care au sesizat poliția s-au refugiat la o prietenă din Villaverde. Ulterior, aceștia s-au întors la depozit împreună cu un alt conațional, care avea mașină, pentru a încerca să scoată de acolo o rudă cu deficiențe de auz.
Bărbații ar fi fost observați de membrii grupării, iar românul aflat la volan ar fi fost bătut atât de grav încât a ajuns la spital. Acesta avea nasul fracturat și o rană la cap care a necesitat suturi.
Între timp, femeia care îi găzduia a anunțat că bărbatul cu deficiențe de auz reușise să fugă și se ascundea în localitate. Polițiștii s-au deplasat la Yunclillos și l-au găsit în apropierea unei biserici. Speriat, acesta le-a povestit anchetatorilor ce i s-ar fi întâmplat, iar declarația sa ar fi coincis cu mărturiile celorlalte victime.
25 de muncitori, găsiți în depozit
Pe 27 iunie, în baza unui mandat de percheziție emis de Judecătoria din Illescas, polițiștii au intrat în depozit. Acolo au găsit 25 de muncitori și au constatat condițiile insalubre în care aceștia erau ținuți.
Anchetatorii au luat declarații de la șapte dintre muncitorii aflați în clădire. În partea superioară a imobilului, polițiștii l-au găsit pe presupusul lider al grupării împreună cu familia sa. Tot acolo ar fi fost ascunsă documentația confiscată de la victime.
În timpul percheziției au mai fost descoperite cecuri la purtător, cu valori cuprinse între 120 și 300 de euro, precum și 950 de euro în numerar.
Doi suspecți, un bărbat de 54 de ani și fiul acestuia, în vârstă de 30 de ani, au fost prezentați în fața judecătorului și ulterior eliberați sub acuzație. Pașapoartele le-au fost retrase, iar cei doi au primit interdicția de a se apropia de reclamanți. De asemenea, sunt obligați să se prezinte periodic în fața instanței.
Bărbatul și fiul său sunt cercetați pentru trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
