
Procuratura raionului Cimișlia anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată a cauzei penale în care un bărbat de 59 de ani este acuzat de omorul concubinei sale.
Potrivit materialelor acumulate de procurori, la sfârșitul lunii mai 2026, învinuitul s-ar fi aflat la domiciliul său dintr-o localitate a raionului Cimișlia, unde, din motive încă necunoscute, i-ar fi aplicat femeii de 58 de ani mai multe lovituri cu pumnii și cu obiecte dure peste diferite părți ale corpului.
Victima ar fi suferit traumatisme grave în regiunea capului, gâtului și toracelui, iar în urma leziunilor provocate aceasta a decedat.
Urmărirea penală a fost finalizată într-un termen de aproximativ două luni de la inițierea investigațiilor, iar cauza penală a fost transmisă instanței pentru examinare.
În prezent, inculpatul se află în arest preventiv. Acesta nu recunoaște acuzațiile care i se aduc. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani sau detențiune pe viață.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

