Stația de Captare a Apei are patru zone de protecție. Primăria anunță măsuri suplimentare de siguranță

Patru zone de siguranță au fost realizate la Stația de Captare a Apei din municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut de primarul general Ion Ceban, care a declarat...

Patru zone de siguranță au fost realizate la Stația de Captare a Apei din municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut de primarul general Ion Ceban, care a declarat că lucrările au fost prezentate jurnaliștilor, iar fiecare zonă are un rol bine stabilit în asigurarea funcționalității obiectivului.

Potrivit edilului, intervențiile la Stația de Captare a Apei se desfășoară de aproximativ două săptămâni, iar lucrările sunt efectuate fără întrerupere.

„Ieri am prezentat jurnaliștilor toate lucrările executate și am vorbit despre funcționalitatea fiecărei zone. De două săptămâni se lucrează continuu și, da, mereu mă asigur, deoarece știu de ce sunt capabili unii”, a declarat Ion Ceban.

Primarul nu a oferit detalii suplimentare despre natura exactă a măsurilor de securizare, însă a precizat că acestea fac parte din acțiunile întreprinse pentru protejarea infrastructurii de alimentare cu apă a municipiului.

Anterior, autoritățile municipale au anunțat mai multe măsuri pentru asigurarea continuității furnizării apei, inclusiv utilizarea surselor alternative de aprovizionare în cazul unor situații de risc.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article