Mall prăbușit după un cutremur de 7,1 în Japonia: Sute de mii de oameni, evacuați

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs marți, 28 iulie, în sud-vestul Japoniei, provocând distrugeri importante, rănirea a zeci de persoane și evacuarea a aproximativ 300.000 de locuitori....

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs marți, 28 iulie, în sud-vestul Japoniei, provocând distrugeri importante, rănirea a zeci de persoane și evacuarea a aproximativ 300.000 de locuitori. Mai multe persoane au rămas prinse în centre comerciale afectate de seism.

Seismul s-a produs pe insula Kyushu, la ora locală 16:27, având epicentrul la aproximativ 20 de kilometri sud de orașul Kumamoto și o adâncime de numai zece kilometri, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.

Imediat după cutremur, autoritățile japoneze au emis o avertizare de tsunami, însă aceasta a fost anulată la scurt timp.

Primele informații publicate de presa japoneză arată că într-un centru comercial din prefectura Kumamoto s-a produs o explozie, urmată de prăbușirea unei părți a clădirii. Echipele de intervenție au anunțat că numeroase persoane au rămas blocate în interior.

O altă situație critică a fost semnalată în orașul Kashima, unde etajul al doilea al unui complex comercial s-a prăbușit. Potrivit pompierilor, mai multe persoane au rămas captive sub dărâmături.

Imaginile filmate în apropierea centrului comercial surprind un nor dens de fum alb care se ridică deasupra clădirii, în timp ce oamenii fug spre zona parcării. Fațada imobilului a fost grav avariată, iar structura metalică a rămas expusă.

Postul public NHK a difuzat imagini cu drumuri și poduri fisurate, precum și cu mai multe clădiri cuprinse de incendii.

Conform informațiilor disponibile până în prezent, zeci de persoane au fost rănite. Aproximativ zece dintre victime provin dintr-un cămin pentru persoane vârstnice, iar cel puțin 50 de răniți au fost transportați și internați în spitale.

Premierul Japoniei, Sanae Takaichi, a declarat că autoritățile continuă să evalueze amploarea pagubelor și numărul exact al victimelor.

Un locuitor în vârstă de 89 de ani din orașul Uki a relatat că seismul a zguduit violent pământul atât pe verticală, cât și pe orizontală, timp de aproximativ 10–20 de secunde.

În urma cutremurului, circulația feroviară a fost suspendată în mai multe regiuni, iar mii de gospodării au rămas fără alimentare cu energie electrică.

Secretarul-șef al Cabinetului, Minoru Kihara, a anunțat că au fost mobilizate echipe de intervenție, inclusiv Forțele de Autoapărare, pompierii și Garda de Coastă. Totodată, autoritățile le-au recomandat locuitorilor din zonele afectate să urmărească informațiile oficiale privind evacuarea, transmise prin radio, televiziune și internet, și să își păstreze calmul.

Premierul a precizat că 3.600 de militari participă la operațiunile de căutare, salvare și recuperare, în timp ce regiunea continuă să fie afectată de replici seismice.

Agenția Meteorologică Japoneză avertizează că riscul producerii unor replici puternice rămâne ridicat, din cauza adâncimii reduse la care s-a produs cutremurul.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a informat că Centrala Nucleară Sendai, aflată la aproximativ 100 de kilometri de epicentru, nu a fost afectată de seism. Potrivit instituției, nu au fost înregistrate avarii sau probleme de siguranță, iar centrala funcționează în condiții normale.

AIEA a precizat că va continua să monitorizeze evoluția situației.

Japonia se află într-una dintre cele mai active zone seismice de pe glob, unde se înregistrează anual aproximativ 1.500 de cutremure. Prefectura Kumamoto a mai fost lovită de un dezastru major în aprilie 2016, când o serie de seisme, dintre care unul cu magnitudinea 7, s-a soldat cu moartea a 278 de persoane.

In this article