
O viitură puternică produsă într-o zonă turistică din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, s-a soldat cu 10 morți și 23 de răniți, după ce mai mulți turiști aflați la camping au fost surprinși de torenții formați în urma ploilor torențiale.
Potrivit televiziunii publice chineze CCTV, tragedia s-a produs duminică, 26 iulie, în zona montană Shuangshimen, din comitatul Weiyuan, orașul Dingxi. În urma precipitațiilor abundente, apa acumulată în munți s-a revărsat rapid spre vale, luând pe sus corturile și persoanele aflate în camping.
La locul incidentului au intervenit numeroase echipe de salvare. În total, 174 de persoane au fost evacuate din zona afectată, iar cei 23 de răniți au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Shuangshimen este o destinație populară printre turiști datorită peisajelor montane, formațiunilor stâncoase și locurilor special amenajate pentru camping, fiind intens vizitată în sezonul estival.
Autoritățile chineze au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs viitura și pentru a evalua amploarea pagubelor. Până în prezent, identitatea victimelor nu a fost făcută publică.
Tragedia are loc în contextul în care mai multe regiuni din China sunt afectate de fenomene meteorologice extreme. Autoritățile au emis avertizări privind riscul de inundații, după ce taifunul Noul a atins uscatul în sudul țării. Deși provincia Gansu nu s-a aflat pe traseul direct al taifunului, ploile abundente au provocat acumulări rapide de apă și torenți periculoși în zonele montane.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

