
Soții și fiica lor cea mică, care au murit într-un accident rutier grav produs în Grecia, au fost înmormântați astăzi la Strășeni.
Slujba de înmormântare a avut loc la ora 10:00, la Biserica ortodoxă „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Strășeni.
Tragedia s-a produs în apropiere de orașul Salonic, după ce automobilul în care se afla familia s-a ciocnit violent cu o autocisternă. În urma impactului, părinții și fiica lor au decedat pe loc.
Singura supraviețuitoare a accidentului este fiica de șapte ani a familiei. Copila a fost transportată la spital și primește îngrijiri medicale. După externare, aceasta urmează să rămână în grija mătușii din partea mamei.
Autoritățile din Republica Moldova și Grecia continuă procedurile pentru repatrierea minorei.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

