România: Un bărbat a murit după ce un bolovan a strivit mașina în care se afla

Un bărbat de 71 de ani și-a pierdut viața, după ce un bolovan de mari dimensiuni s-a desprins de pe un versant și a căzut peste autoturismul în...

Un bărbat de 71 de ani și-a pierdut viața, după ce un bolovan de mari dimensiuni s-a desprins de pe un versant și a căzut peste autoturismul în care se afla.

Tragedia s-a produs pe DN7, în zona Valea Oltului, una dintre cele mai circulate șosele din România, transmite breakingnews.md cu referire la stirileprotv.ro.

Potrivit informațiilor preliminare, roca s-a desprins brusc de pe versant și a lovit autoturismul aflat în mers. În mașină se aflau victima și fiica sa, care conducea automobilul.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale, pompieri și polițiști. Salvatorii au încercat să îl resusciteze pe bărbat, însă acesta a fost declarat decedat.

Fiica victimei a scăpat cu viață, însă a suferit un șoc puternic în urma accidentului.

Din cauza intervenției echipelor de salvare și a cercetărilor efectuate de polițiști, circulația pe DN7 a fost restricționată timp de câteva ore.

Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article