
Un bărbat de 48 de ani din municipiul Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectat că ar fi cultivat cannabis, ar fi preparat marijuana și ar fi comercializat droguri.
Potrivit Poliției, acesta a fost reținut în urma unei investigații desfășurate timp de aproximativ o lună de ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii și procurorii din Strășeni.
Oamenii legii susțin că bărbatul era monitorizat pentru presupusa implicare în cultivarea plantelor de cannabis și că anterior ar mai fi fost cercetat penal pentru fapte similare.
Anchetatorii afirmă că, pentru a-și ascunde activitatea, suspectul ar fi cumpărat un imobil situat într-o localitate din raionul Anenii Noi, la marginea satului, unde nu era cunoscut de localnici.
Potrivit investigațiilor, acesta ar fi procurat semințe de cannabis cu un conținut ridicat de THC, pe care le-ar fi crescut inițial în ghivece, iar ulterior le-ar fi transplantat în curtea locuinței.
Poliția susține că marijuana obținută era distribuită doar unor persoane din cercul său de încredere, implicate în comercializarea drogurilor.
La 14 iulie, cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul suspectului. În urma descinderilor, au fost ridicate zeci de plante de cannabis aflate în diferite etape de dezvoltare, recipiente cu marijuana, un pachet cu ciuperci cu efect halucinogen, un cântar electronic de precizie și mai multe punguțe de tip zip-lock.
Potrivit anchetatorilor, obiectele depistate ar fi fost utilizate pentru pregătirea și ambalarea substanțelor destinate comercializării.
Bărbatul a fost reținut și ulterior plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Poliția mai menționează că suspectul a fost condamnat anterior, după ce într-o vilă pe care o închiria ar fi fost descoperite peste 20 de kilograme de marijuana.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

