
Trei cetățeni ai Republicii Moldova, membri ai aceleiași familii, și-au pierdut viața într-un grav accident rutier produs miercuri seara în regiunea Halkidiki din Grecia. Singura supraviețuitoare este fiica lor de șapte ani, care a fost transportată la spital cu răni grave, relatează publicațiile elene Naftemporiki și Newsit.
Potrivit autorităților elene, tragedia s-a produs în jurul orei 18:20, pe drumul provincial Nea Moudania – Sithonia, în apropierea localității Metamorfosi.
Din cauze care urmează să fie stabilite de anchetatori, automobilul cu numere de înmatriculare din Republica Moldova, condus de un bărbat de 35 de ani, a intrat în coliziune frontală cu o cisternă condusă de un șofer în vârstă de 44 de ani.
În urma impactului, femeia de 28 de ani și fiica sa de șase luni au murit pe loc. Tatăl, în vârstă de 35 de ani, a fost descarcerat de echipele de intervenție și transportat în stare critică la Spitalul General din Polygyros, însă a decedat câteva ore mai târziu, în pofida eforturilor depuse de medici.
Cealaltă fiică a familiei, în vârstă de șapte ani, a fost internată la același spital cu răni grave, inclusiv traumatisme cranio-cerebrale, potrivit presei elene.
Șoferul cisternei a scăpat nevătămat.
La locul accidentului au intervenit opt pompieri cu trei autospeciale, care au folosit echipamente speciale pentru descarcerarea victimelor.
Poliția Rutieră din Polygyros a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

