
Un copil în vârstă de trei ani a ajuns la spital după ce s-a sufocat cu un corp străin în timp ce se afla acasă. Incidentul s-a produs pe 14 iulie, în raionul Dubăsari.
Potrivit informațiilor preliminare, băiețelul era acasă împreună cu tatăl său și fratele mai mic. Cei doi copii se jucau într-o cameră, iar la un moment dat tatăl s-ar fi distras pentru câteva clipe de telefonul mobil.
La scurt timp, bărbatul a observat că fiul său avea spumă la gură, respira cu dificultate și începea să-și piardă cunoștința. Tatăl a încercat să-i acorde primul ajutor, însă, văzând că starea copilului se agravează, l-a scos în curte și a cerut ajutorul vecinilor.
Aceștia au apelat serviciul de urgență, iar copilul a fost transportat la Spitalul Raional Dubăsari.
Medicii au stabilit diagnosticul de asfixie mecanică provocată de un corp străin și au intervenit pentru a-i salva viața. După monitorizarea în secția de terapie intensivă, copilul a fost transferat în secția de pediatrie.
În prezent, băiețelul este conștient, iar starea lui este stabilă.
Pe cazul dat au fost inițiate verificări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Autoritățile le recomandă părinților să nu lase copiii mici nesupravegheați, nici măcar pentru perioade scurte de timp, și să acorde atenție sporită atunci când aceștia se află în preajmă. Totodată, oamenii sunt îndemnați ca, în situații de urgență, să solicite imediat ajutor medical și să acorde primul ajutor până la sosirea echipajelor specializate.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

