
Președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Republica Moldova trebuie să adopte o politică externă bazată pe interes economic și pe dezvoltarea unor relații pragmatice cu partenerii internaționali, inclusiv cu China.
Într-o postare publică, Furtună afirmă că Beijingul nu ar trebui privit prin prisma fricii, ci prin cea a interesului național, menționând că economia globală continuă să evolueze, iar Republica Moldova trebuie să identifice oportunități pentru dezvoltare.
Lidera „Moldova Mare” susține că China investește în domenii precum infrastructură, logistică, agricultură și tehnologie, iar Republica Moldova ar putea beneficia de astfel de colaborări prin atragerea investițiilor, dezvoltarea industriei și extinderea exporturilor.
Potrivit acesteia, țara dispune de avantaje precum producția agroalimentară, vinurile, resursele umane și poziția geografică, însă acestea necesită o strategie clară pentru a fi valorificate.
Furtună afirmă că industrializarea Republicii Moldova reprezintă una dintre prioritățile formațiunii sale și susține că relațiile economice cu China ar putea contribui la dezvoltarea fabricilor, procesării interne și creării locurilor de muncă.
Totodată, aceasta critică abordarea pe care o consideră bazată pe împărțirea lumii în tabere și pledează pentru o politică externă orientată spre rezultate economice.
În final, Victoria Furtună afirmă că Republica Moldova are nevoie de o strategie economică și de parteneriate pragmatice, în care interesul național să fie prioritatea principală.

