
O femeie de 43 de ani, cetățeană a Republicii Moldova, condamnată în Franța la 15 ani de închisoare pentru jaf armat și aderare la un grup infracțional organizat, a fost reținută la intrarea în România.
Cazul a avut loc pe 10 iulie, în jurul orei 17:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Femeia s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România, fiind pasageră într-un mijloc de transport.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că pe numele acesteia exista o alertă emisă de autoritățile franceze pentru punerea în aplicare a unui mandat de arestare.
Potrivit informațiilor oficiale, femeia a fost condamnată în Franța la 15 ani de detenție pentru comiterea infracțiunilor de jaf armat și aderare la un grup infracțional organizat.
Cetățeana Republicii Moldova a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, pentru continuarea procedurilor legale.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

