3 ani de închisoare pentru un șofer din capitală care a provocat două accidente în stare de ebrietate

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la 3 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, după ce a fost găsit vinovat pentru două cazuri...

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la 3 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, după ce a fost găsit vinovat pentru două cazuri de conducere în stare de ebrietate, ambele soldate cu accidente rutiere în municipiul Chișinău.


Potrivit Procuratura Generală a Republicii Moldova, primul incident s-a produs pe 17 ianuarie 2026, pe timp de noapte, când inculpatul a consumat alcool și ulterior a urcat la volan. Acesta a pierdut controlul asupra vehiculului și a lovit gardul metalic al unui complex locativ din capitală.

Martorii au alertat serviciul 112, observând că șoferul manifesta semne evidente de ebrietate și avea un comportament dezorientat și agresiv. La sosirea poliției, acesta a opus rezistență și a încercat să se eschiveze.

Al doilea incident a avut loc pe 4 martie 2026, când bărbatul a condus din nou în stare de ebrietate și a lovit un automobil staționat regulamentar pe o stradă din Chișinău, provocând pagube materiale ambelor vehicule.

În ambele cazuri, șoferul a refuzat testarea alcoolscopică și prelevarea probelor biologice, deși martorii au confirmat starea de ebrietate, inclusiv prin înregistrări video transmise organelor de anchetă.

În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Procuratura Generală a Republicii Moldova precizează că acesta nu este la prima abatere, fiind anterior sancționat în 2019 pentru o faptă similară, inclusiv cu anularea dreptului de a conduce.

Instanța a dispus, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article