Apel urgent al Poliției: O minoră dispărută din Cahul ar fi coborât la Gara de Sud din Chișinău

Poliția Republicii Moldova desfășoară căutări pentru identificarea unei fete în vârstă de 12 ani din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul, care a dispărut în dimineața zilei de...

Poliția Republicii Moldova desfășoară căutări pentru identificarea unei fete în vârstă de 12 ani din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul, care a dispărut în dimineața zilei de 22 iunie.

Potrivit autorităților, minora a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. Din informațiile preliminare, aceasta s-ar fi deplasat cu un microbuz spre Chișinău, unde ar fi coborât în zona Gării de Sud.

Fata are o înălțime de aproximativ 1,65–1,70 metri, constituție medie, păr blond și ochi căprui. La momentul dispariției era îmbrăcată în blugi albaștri și purta adidași albi.

Poliția întreprinde măsuri pentru localizarea minorei și face apel către cetățeni să ofere orice informație care ar putea contribui la găsirea acesteia.

Persoanele care au văzut-o sau cunosc detalii relevante sunt rugate să contacteze autoritățile la numărul de telefon 079 984 076 sau să apeleze Serviciul unic de urgență 112.

Oamenii legii subliniază că orice informație poate fi esențială pentru găsirea fetei și îndeamnă populația să distribuie anunțul pentru a sprijini eforturile de căutare.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

 

In this article