
Au început lucrările de reabilitare și modernizare complexă a infrastructurii urbane pe Șoseaua Hîncești din municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut de consilierul municipal MAN, Liliana Maximenco.
Potrivit autorităților locale, în prezent sunt executate lucrări de decupare a bordurilor, etapă preliminară a proiectului de modernizare. Pretorul sectorului Centru, Vlad Hîncu, a precizat că intervențiile fac parte dintr-un plan etapizat de reabilitare a arterei.
Proiectul este structurat în trei etape: prima porțiune vizează segmentul de la Cercul Gaudeamus până la strada Dokuceaev, a doua etapă de la strada Dokuceaev până la strada Academiei, iar a treia de la strada Academiei până la bulevardul Lech Kaczyński.
În cadrul lucrărilor sunt prevăzute amenajarea trotuarelor pavate, reabilitarea carosabilului, modernizarea iluminatului stradal, amenajarea spațiilor verzi și construcția pistelor pentru bicicliști. De asemenea, în zonele unde configurația terenului va permite, vor fi amenajate locuri de parcare.
Autoritățile estimează că întregul proiect va fi finalizat până la sfârșitul acestui an. Potrivit pretorului sectorului Centru, modernizarea Șoselei Hîncești este considerată un proiect strategic, având în vedere rolul acestei artere în asigurarea legăturii dintre municipiul Chișinău și localitățile din suburbii, dar și ca principală cale de acces în oraș.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

