
O femeie de 70 de ani a fost găsită fără viață în locuința sa din satul Sagaidac, raionul Cimișlia. Poliția investighează un caz de omor, principalul suspect fiind chiar fiul victimei, un bărbat în vârstă de 36 de ani.
Potrivit oamenilor legii, concluziile preliminare ale medicului legist indică faptul că victima a suferit multiple leziuni corporale grave, care au dus la deces.
Anchetatorii au stabilit că tragedia s-ar fi produs în seara zilei de 4 iunie, pe fondul unui conflict izbucnit între mamă și fiu, amplificat de consumul de alcool. În timpul altercației, bărbatul ar fi agresat-o fizic, lovind-o cu pumnii și picioarele.
Suspectul, care are antecedente penale, a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul Inspectoratului de Poliție Cimișlia.
Pe numele acestuia a fost inițiat un dosar penal pentru omor intenționat asupra unui membru de familie. În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
