
Un incendiu a izbucnit în data de 3 iunie într-un apartament din Tiraspol, după ce o pensionară a lăsat în funcțiune hota din bucătărie în timp ce pregătea masa.

Potrivit informațiilor preliminare, la un moment dat femeia a simțit miros de fum și a observat că aparatul a luat foc. Aceasta a alertat imediat serviciile de urgență și a reușit să evacueze locuința înainte de extinderea flăcărilor.
La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a lichidat incendiul. În urma focului, au fost distruse hota, aragazul și o parte din mobilierul din bucătărie.
Pompierii au stabilit drept cauză preliminară a incendiului un scurtcircuit.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
Polonia vrea să interzică telefoanele și ceasurile inteligente în școli pentru elevii sub 16 ani