
Două noi incidente grave au fost semnalate în Armata Națională a Republicii Moldova. Doi militari au fost internați în stare gravă la spital, după ce ar fi fost agresați de alți soldați. Unul dintre aceștia a ajuns la urgență cu mandibula fracturată.
Informațiile au fost făcute publice de Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, înaintea ședinței Parlamentului din 21 mai.
„Organele de drept au verificat, l-au găsit pe acest tânăr și știți ce s-a întâmplat? L-a plouat ploaie de cărămizi. Adică au căzut mai multe cărămizi din diferite părți concomitent peste el, asta l-a pus să spună. Azi-noapte am fost recepționat pe la orele trei, chiar deja aici la noi la Chișinău. Brigada Motorizată nr. 2 de pe Panfilova, iar un tânăr care are câteva luni în armată a fost dus la spital”, a declarat Usatîi.
Cazurile apar la scurt timp după tragedia produsă pe 10 mai 2026 într-o unitate militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani a murit după ce a fost împușcat de un militar, iar un alt soldat a fost rănit.
Inițial, Poliția Republicii Moldova a anunțat că minorul ar fi decedat în urma unui stop cardiac, însă ulterior s-a stabilit că acesta a fost împușcat. În același incident a fost rănit și un militar în termen de 18 ani.
Soldatul prin contract, în vârstă de 20 de ani, suspectat că ar fi deschis focul, a fost arestat pentru 30 de zile. Pe caz a fost pornit un dosar penal, iar Ministerul Apărării al Republicii Moldova desfășoară o anchetă internă.
Anterior, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că nu intenționează să demisioneze până la finalizarea investigațiilor, motivând că prezența sa în funcție este necesară pentru clarificarea completă a circumstanțelor cazului.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM

