
Autoritățile americane au deportat 27 de membri ai echipajelor unor nave de croazieră, inclusiv de pe vase ale Disney Cruise Line, în urma unei anchete privind implicarea în activități legate de materiale de exploatare sexuală a minorilor.
Operațiunea a fost desfășurată între 23 și 27 aprilie de Biroul pentru Vamă și Protecția Frontierelor din SUA (CBP), care a urcat la bordul a opt nave de croazieră pentru verificări în cadrul unei investigații privind materialele de exploatare sexuală a copiilor (CSEM).
Potrivit autorităților, 27 din cei 28 de membri ai echipajelor intervievați au fost implicați în „primirea, deținerea, transportul, distribuirea sau vizualizarea” de materiale pornografice cu minori. În consecință, vizele acestora au fost anulate, iar persoanele au fost deportate în țările de origine.
CBP a precizat că majoritatea celor implicați sunt cetățeni filipinezi, alături de un cetățean din Portugalia și unul din Indonezia. Identitățile acestora nu au fost făcute publice, iar autoritățile nu au precizat dacă vor exista urmăriri penale în SUA.
Disney Cruise Line a transmis că a colaborat cu ancheta și că aplică o politică de „toleranță zero”, precizând că persoanele implicate nu mai sunt angajate ale companiei. Și Holland America a confirmat implicarea unor angajați și a anunțat concedierea acestora.
Operațiunea ar fi avut loc și la bordul navei Disney Magic, aflată în portul San Diego, potrivit presei locale. Autoritățile portuare au precizat că nu au participat la intervenție, aceasta fiind desfășurată exclusiv de agențiile federale.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

