Schemă de migrație ilegală, spartă de autorități: migranți reținuți chiar când își ridicau documentele

Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi fost preluați imediat după ce ar fi trecut ilegal frontiera, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Briceni. Fiecare dintre ei...

Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi fost preluați imediat după ce ar fi trecut ilegal frontiera, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Briceni. Fiecare dintre ei ar fi plătit câte 5.000 de euro pentru organizarea traversării, schema fiind coordonată de un alt membru al grupării, asociat al șoferului reținut.

Ulterior, și cei trei cetățeni ucraineni au fost reținuți. PCCOCS susține că aceștia au negat că ar fi beneficiat de servicii contra cost, în ciuda probelor din dosar. Ei au fost opriți în momentul în care încercau să-și ridice pașapoartele de la Inspectoratul General pentru Migrație, cu intenția de a părăsi Republica Moldova.

Operațiunea a fost realizată de Poliția de Frontieră, cu sprijinul structurilor specializate ale IGPF și ale Inspectoratului General pentru Migrație.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, șoferul și unul dintre pasageri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, în timp ce ceilalți doi cetățeni ucraineni au obligația de a nu părăsi țara și de a se prezenta la solicitarea autorităților.

Anchetatorii amintesc că, la sfârșitul lunii martie 2026, au fost anunțate măsuri procesuale și în privința altor 17 persoane suspectate de implicare în aceeași rețea. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article