
Un cetățean străin a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane, după ce a participat la recrutarea și transportarea mai multor tinere din Republica Moldova în Spania, unde acestea ar fi fost exploatate sexual.
Sentința a fost pronunțată pe 7 mai de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în baza dosarului instrumentat de Procuratura Anticorupție.
Instanța a stabilit o pedeapsă de 12 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis, precum și interdicția de a desfășura activități legate de transportarea persoanelor peste hotare pentru o perioadă de patru ani. Totodată, a fost dispusă confiscarea sumei de 57.653 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare pentru extrădarea inculpatului din Spania.
Potrivit probelor, în perioada 2014–2015, acesta ar fi făcut parte dintr-un grup criminal organizat specializat în recrutarea, transportarea și exploatarea sexuală a femeilor vulnerabile din Republica Moldova.
Anchetatorii susțin că victimele erau recrutate prin promisiuni de câștiguri mari în cluburi de noapte din Spania, fiind ulterior transportate și adăpostite acolo, unde erau constrânse să presteze servicii sexuale contra plată. Banii obținuți ar fi fost însușiți de membrii grupării.
În două cazuri, inculpatul ar fi participat direct la recrutarea și transportarea a două tinere, care au fost exploatate timp de aproximativ trei luni.
Într-un alt episod, gruparea ar fi încercat să transporte o altă victimă în Spania, însă aceasta a refuzat să plece și s-a întors în Republica Moldova.
Inculpatul a fost pus sub învinuire în lipsă în 2018, iar ulterior, după reținerea sa în Spania în 2021, a fost extrădat și informat oficial despre acuzații în 2022.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

