
Trei angajați ai Inspecției pentru Protecția Mediului din Ocnița, inclusiv conducerea instituției, au fost reținuți pentru 72 de ore într-un dosar de corupere pasivă instrumentat de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea procurorilor din Procuratura municipiului Bălți.
Potrivit datelor preliminare, funcționari și angajați ai instituției ar fi acceptat și primit în mod sistematic bani de la transportatori, comercianți de lemne pentru foc și pădurari responsabili de anumite sectoare ale fondului forestier.
În schimbul acestor sume, persoanele vizate ar fi evitat documentarea și sancționarea activităților ilegale de defrișare din regiune.
Ancheta a scos la iveală și alte fapte prejudiciabile, fiind inițiate încă șase cauze penale distincte pentru corupere pasivă.
La 5 mai 2026, ofițerii Centrul Național Anticorupție, împreună cu procurorii din Procuratura municipiului Bălți, au desfășurat percheziții, în urma cărora cele trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Reprezentanții CNA menționează că investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
Potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

