Suspecți reținuți după ce au înșelat victime prin apeluri false de la „bănci”

Șapte membri ai unei grupări criminale organizate, cu vârste între 18 și 35 de ani, inclusiv cetățeni străini, au fost documentați și reținuți de polițiștii și procurorii din...

Șapte membri ai unei grupări criminale organizate, cu vârste între 18 și 35 de ani, inclusiv cetățeni străini, au fost documentați și reținuți de polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani, împreună cu angajații Direcției de Poliție Chișinău. Aceștia sunt bănuiți de implicare în mai multe escrocherii comise pe teritoriul municipiului Chișinău.

Potrivit anchetei, suspecții ar fi comis cel puțin 13 episoade de escrocherie, prejudiciul total fiind estimat la peste 1,5 milioane de lei.

Investigațiile arată că gruparea opera prin apeluri telefonice, membrii acesteia contactând victimele și prezentându-se drept angajați ai instituțiilor de drept sau ai băncilor. Sub pretextul prevenirii unor presupuse fraude bancare, aceștia îi convingeau pe cetățeni să transmită bani.

Patru dintre suspecți aveau rol de curieri, în timp ce alți trei se ocupau de convertirea sumelor obținute în criptomonede și de transferul acestora către alți membri ai rețelei. O parte din prejudiciu a fost recuperată datorită intervenției rapide a oamenilor legii.

Cei șapte au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Poliția continuă investigațiile pentru identificarea tuturor membrilor grupării și documentarea altor cazuri similare.

 

In this article