
Poliția capitalei cere sprijinul populației pentru identificarea unui bărbat suspectat de comiterea unui furt într-un centru comercial din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău.
Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc în luna februarie, când suspectul ar fi sustras suma de 60.000 de lei din buzunarul unei geci aparținând unei persoane aflate în incinta centrului comercial.
În acest context, autoritățile fac apel către cetățeni, solicitând ca orice persoană care recunoaște individul sau deține informații despre identitatea ori locul aflării acestuia să contacteze de urgență Poliția la numărul de telefon 112 sau la 069 094 075.
Investigațiile pe caz sunt în desfășurare.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

