
Trei tineri au fost condamnați la pedepse cu închisoarea pentru implicarea într-o rețea de circulație ilegală a substanțelor narcotice în municipiul Chișinău. Instanța a stabilit pedepse de șase ani pentru doi dintre inculpați și nouă ani și șase luni pentru al treilea, cu executarea în penitenciar de tip închis, transmite Procuratura Generală.
De asemenea, cei condamnați au fost privați de dreptul de a activa în domeniul gestionării și administrării substanțelor narcotice sau a analogilor acestora pentru o perioadă de cinci ani.
Potrivit anchetei, în perioada ianuarie–mai 2025, unul dintre inculpați, în vârstă de 23 de ani și angajat al poliției la momentul faptelor, ar fi participat la o schemă de distribuire a drogurilor în Chișinău, în colaborare cu alte persoane neidentificate. Acesta ar fi acționat ca „curier” pentru un magazin online de droguri pe platforma Telegram, ocupându-se de ambalarea, plasarea substanțelor în locații ascunse și încasarea banilor prin conturi și sisteme de plată deschise pe numele unor terți. În urma perchezițiilor au fost ridicate 29 de pachețele cu mefedronă, în cantitate de peste 18 grame. Inculpatul și-a recunoscut vina și a colaborat cu ancheta.
Al doilea tânăr, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit vinovat pentru distribuirea și deținerea de droguri în proporții mari, fapte comise în noiembrie 2023, când au fost ridicate substanțe de tip PVP și hașiș. Acesta nu s-a prezentat la ședințele de judecată și a fost dat în urmărire, procesul desfășurându-se în lipsa sa.
Cel de-al treilea inculpat, în vârstă de 26 de ani, originar din Ucraina, a fost condamnat pentru introducerea din străinătate a unor cantități de droguri în perioada iunie–iulie 2025. Substanțele ar fi fost transportate în colete și ulterior distribuite în Chișinău și alte regiuni. Acesta a fost reținut în momentul ridicării unui colet de la o companie de transport, fiind prins ulterior împreună cu un complice.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

