
Primăria Chișinău continuă, în această săptămână, lucrările de curățenie în toate sectoarele orașului, demarate exact acum o lună, pentru a pregăti capitala de sărbătoarea Paștelui.
Sâmbătă seara, în noaptea Învierii, autoritățile vor susține organizarea unui eveniment la Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. Liturghia va fi transmisă în direct pe platformele Primăriei, precum și prin intermediul posturilor de televiziune Realitatea TV și postul național, pentru ca enoriașii care nu vor putea ajunge la Catedrală să urmărească slujba.
Totodată, continuă organizarea târgurilor producătorilor autohtoni, unde locuitorii orașului pot procura produse proaspete direct de la sursă. Primăria subliniază că scopul acestor târguri este de a apropia producătorii de cetățeni și de a sprijini economia locală.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

