
Un incident violent a avut loc în Germania, unde 12 persoane au fost rănite după ce un tânăr de 20 de ani, înarmat cu cuțite, a detonat mai multe dispozitive explozive într-un tren de mare viteză ICE care circula spre Frankfurt pe Main.
În momentul atacului, în tren se aflau aproximativ 180 de pasageri. Potrivit presei locale, suspectul a fost imobilizat de mai mulți călători, care au reușit să îl închidă într-o toaletă până la intervenția forțelor de ordine.
Ulterior, autoritățile au evacuat toate persoanele din tren, iar o parte a gării a fost izolată din motive de securitate. Poliția a desfășurat verificări suplimentare pentru a identifica eventuale alte obiecte periculoase, însă nu au fost găsite.
În urma perchezițiilor, asupra suspectului au fost descoperite o mască, două cuțite și două grenade fumigene, care pot fi achiziționate legal.
Bărbatul a fost reținut, iar ancheta este în desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și motivația acestuia. Conform informațiilor preliminare, înainte de atac, acesta ar fi lansat amenințări și ar fi declarat că intenționează să ucidă oameni.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

