
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a lansat un apel la calm către cetățeni în contextul anunțurilor guvernamentale privind posibilele deconectări de energie electrică în anumite intervale orare. Edilul a precizat că municipalitatea va acționa strict în conformitate cu protocoalele adoptate la nivel național, însă solicită autorităților centrale o comunicare transparentă și timpurie pentru a putea gestiona serviciile critice ale orașului.Potrivit primarului, informarea prealabilă este esențială pentru a preveni blocajele în activitatea transportului public, funcționarea semafoarelor și asigurarea iluminatului stradal. Totodată, Ion Ceban a subliniat că prioritatea absolută rămâne funcționarea neîntreruptă a spitalelor și a instituțiilor sociale din subordinea Primăriei Chișinău. „În toate aceste cazuri, este vorba despre viața și securitatea oamenilor”, a punctat edilul, solicitând Guvernului date concrete pentru ca serviciile municipale să poată interveni imediat în caz de necesitate.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

