Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală: prejudiciu estimat la peste 40 de milioane de lei

O presupusă schemă de evaziune fiscală, legată de livrări fictive de materie primă și accesorii pentru producerea geamurilor termopan, a fost documentată de procurori și inspectori fiscali. Valoarea...

O presupusă schemă de evaziune fiscală, legată de livrări fictive de materie primă și accesorii pentru producerea geamurilor termopan, a fost documentată de procurori și inspectori fiscali. Valoarea tranzacțiilor suspecte depășește 40 de milioane de lei.

Acțiunile au fost desfășurate de procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în colaborare cu ofițerii Serviciul Fiscal de Stat. Potrivit informațiilor comunicate, schema ar fi fost aplicată în perioada 2023–2025 de către o companie specializată în domeniul producerii tâmplăriei din PVC.

În cadrul perchezițiilor efectuate la sediile și în spațiile aferente firmei, anchetatorii au ridicat documente contabile, echipamente informatice, înscrisuri de ciornă și ștampile care ar prezenta indicii de falsificare. De asemenea, au fost depistate cartușe deținute ilegal și mijloace financiare în numerar – în lei și valută străină – estimate la circa patru milioane de lei, despre care autoritățile presupun că ar proveni din activitatea investigată.

Trei persoane, identificate drept administratori și fondatori ai companiei, au fost recunoscute în calitate de bănuiți.

Urmărirea penală este în desfășurare, iar cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article