
Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au reținut un lot de 5.961 kg de bomboane cu aromă de măr și căpșună, după ce au constatat că ambalajul prezenta imagini cu fructe, deși produsele conțineau exclusiv arome artificiale. Lotul nu va fi comercializat pe piața din Republica Moldova.
Lotul de bomboane a fost identificat la Postul de inspecție PTF Leușeni, iar marfa este păstrată în antrepozitul vamal. Ulterior, aceasta urmează să fie nimicită sau returnată producătorului, în funcție de decizia importatorului.
Conform ANSA, ambalajele prezentau imagini cu fructe, inducând în eroare consumatorii, fapt ce contravine Legii nr. 279/2017 privind informarea consumatorilor. Practica respectivă devine ilegală și după intrarea în vigoare a modificărilor legislative din 11 noiembrie 2025, care impun reguli stricte pentru produsele ce conțin doar arome.
Noile cerințe prevăd că operatorii trebuie să indice clar pe etichetă formulări precum „cu gust de…”, „cu aromă de…”, „cu gust și aromă de…”, menționând denumirea aromei. În plus, este interzisă folosirea imaginilor cu fructe sau alte elemente vegetale pe ambalajele produselor care conțin doar arome, fără ingrediente naturale.
Reprezentanții ANSA au subliniat că vor monitoriza strict respectarea noilor reguli, iar operatorii care nu se vor conforma riscă sancțiuni contravenționale, inclusiv amenzi proporționale cu gravitatea abaterilor.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
