
Circulația rutieră va fi restricționată temporar până în luna martie 2026 pe o porțiune de aproximativ 1.000 de metri a străzii Feroviarilor din localitatea Vatra, municipiul Chișinău. Autoritățile anunță că una dintre benzile de circulație va fi închisă pe durata lucrărilor de montare a conductelor de apă, parte a proiectului național „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”.
„Intervențiile sunt necesare pentru construcția apeductului magistral „Chișinău – Strășeni – Călărași”. Participanții la trafic sunt rugați să circule cu prudență și să respecte semnalizarea temporară”, a declarat Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
Până în prezent, au fost construite peste 18,2 kilometri de conductă magistrală din fontă ductilă, cu diametre între 500 și 600 mm. Lucrările continuă, inclusiv în localitățile Ghidighici și Sireți, unde se montează conducte și se execută subtraversări de drum. Totodată, se lucrează la armarea Stației principale de pompare și a rezervoarelor din Tuzara, iar la Stația R4 din Călărași a fost finalizat acoperișul din țiglă metalică.
Autoritățile precizează că, în condiții meteorologice nefavorabile, anumite lucrări, precum construcția căminelor, blocurilor de ancorare sau a unor rezervoare, pot fi temporar sistate pentru a respecta standardele de calitate și siguranță.

