
Doi tineri din Ucraina, ambii cu vârsta sub 30 de ani, care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului, au fost găsiți și salvați joi seara de echipele de intervenție, după ce au rămas blocați într-o zonă montană greu accesibilă.
Aceștia au cerut ajutor după ce și-au pierdut orientarea și nu au mai reușit să coboare singuri. Potrivit salvatorilor, tinerii nu aveau provizii, erau uzi și epuizați, iar frigul le-a afectat semnificativ starea, în condițiile în care stratul de zăpadă depășea doi metri, iar temperaturile resimțite coborau până la –15…–17 grade Celsius.
Operațiunea de salvare a fost realizată de echipele Salvamont Maramureș, în colaborare cu Poliția de Frontieră.
Intervenția a fost una dificilă din cauza reliefului accidentat și a condițiilor meteo severe.
După ce au fost găsiți, tinerilor li s-au oferit ceai cald și alimente energizante, pentru a preveni instalarea hipotermiei. Ulterior, aceștia au fost pregătiți pentru coborârea din munte, acțiune care a durat câteva ore.
La finalul intervenției, cei doi urmau să fie evaluați medical, pentru a se stabili dacă au nevoie de îngrijiri suplimentare.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

