Percheziții la Chișinău și Ialoveni: Mai multe persoane, bănuite de spionaj economic

Ofițerii de investigație și procurorii desfășoară percheziții într-un dosar ce vizează sustragerea și folosirea ilegală a unor informații care constituie secret comercial. Sunt vizate persoane care ar fi...

Ofițerii de investigație și procurorii desfășoară percheziții într-un dosar ce vizează sustragerea și folosirea ilegală a unor informații care constituie secret comercial. Sunt vizate persoane care ar fi acționat în interes propriu sau în favoarea unor agenți economici, provocând un prejudiciu considerabil.

La această oră, ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice a INI, împreună cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul polițiștilor din BPDS Fulger, efectuează percheziții în municipiul Chișinău și în raionul Ialoveni.

Descinderile au loc în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul sustragerii și utilizării ilegale a informațiilor ce constituie secret comercial. Potrivit datelor anchetei, pe parcursul anului 2025, mai multe persoane care activau în cadrul unei companii din Chișinău ar fi obținut ilegal date confidențiale cu caracter tehnic și comercial.

Ulterior, aceste informații ar fi fost transmise și utilizate în interes personal sau în beneficiul altor entități economice. Prin aceste acțiuni ar fi fost cauzat un prejudiciu considerabil.

Acțiunile procesuale în desfășurare au drept scop acumularea probatoriului necesar și stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei. Urmărirea penală continuă.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article