Jurnaliștii din Italia, inclusiv reporteri ai agenției naționale de presă ANSA, vor intra vineri în grevă, după ce discuțiile privind reînnoirea contractului colectiv de muncă au eșuat. Contractul a expirat în anul 2016, iar de atunci salariile jurnaliștilor au rămas înghețate.
Potrivit agenției ANSA, sindicaliștii acuză patronatul media că dorește introducerea unui sistem cu două niveluri, în care jurnaliștii angajați recent ar beneficia de mai puține drepturi, printre care eliminarea plății suplimentare pentru lucrul în zilele de duminică.
„Jurnaliștii din Italia nu au mai organizat un protest de 20 de ani. Dorim să ne păstrăm drepturile pe care patronatul vrea să ni le ia și să apărăm salariile care au pierdut 20% din puterea de cumpărare din cauza inflației”, a declarat secretarul general al FNSI, Alessandra Costante, citată de ANSA.
Reprezentanții FNSI susțin că protestul este determinat și de lipsa reglementării utilizării inteligenței artificiale în sectorul media, exprimând temeri că IA ar putea fi folosită pentru a înlocui jurnaliștii.
„Întâmpinăm provocări tehnologice majore. Lipsa voinței de reglementare a IA în contract înseamnă dorința de a o folosi pentru a înlocui jurnaliștii. Toți vrem ca profesia să rămână independentă și democratică”, a adăugat Costante.
În timpul zborului spre Turcia, jurnaliștii care acoperă vizita Papei Leon al XIV-lea i-au înmânat o scrisoare în care au explicat motivele protestului.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!