Zece agenți ai Rusiei, arestați în Odesa și Lvov pentru operațiuni de sabotaj

  Serviciul de Securitate al Ucrainei, în cooperare cu Poliția Națională, a reținut zece agenți ai Rusiei implicați în acțiuni de sabotaj în regiunile Odesa și Lvov. Printre...

 

Serviciul de Securitate al Ucrainei, în cooperare cu Poliția Națională, a reținut zece agenți ai Rusiei implicați în acțiuni de sabotaj în regiunile Odesa și Lvov.

Printre cei arestați se numără persoane cu vârste între 19 și 73 de ani, care ar fi fost recrutate de la distanță și manipulate prin promisiuni de câștiguri rapide.

În Odesa, un bărbat a fost prins în momentul în care încerca să amplaseze un dispozitiv exploziv improvizat sub o linie ferată, iar alți șapte indivizi au incendiat echipamente de pe traseele feroviare, în încercarea de a perturba transporturile militare.

În Lvov, doi tineri de 19 ani au fost convinși de agenți ruși, care s-au dat drept ofițeri ai serviciilor ucrainene, să comită incendieri în clădiri rezidențiale și la o oficiu poștal.

Autoritățile ucrainene afirmă că operațiunile de contrainformații au prevenit distrugeri majore și pierderi umane. Ancheta continuă pentru a identifica întreaga rețea care a coordonat aceste acțiuni de sabotaj.

 

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article