
Constantin Țuțu, fost deputat și sportiv, avea interdicția de a părăsi teritoriul Greciei după eliberarea sa din detenție, însă autoritățile moldovene susțin că acesta ar fi reușit să ajungă ilegal în Republica Moldova.
Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, Țuțu a fost văzut inițial în regiunea transnistreană, iar ulterior ar fi intrat în Ucraina. Investigațiile internaționale nu au identificat urme ale acestuia pe rutele aeriene, iar la frontierele oficiale nu există date despre trecerea sa legală.
Ancheta se extinde pentru a stabili traseul exact și modalitatea prin care Țuțu a reușit să părăsească Grecia, unde avea impusă o măsură judiciară de restricție. În prezent, în Republica Moldova, fostul deputat se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru trecere ilegală a frontierei și trafic de influență.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!