
Agenția Națională de Integritate a constatat că fostul deputat Vladimir Andronachi deține o avere nejustificată de peste 10 milioane de lei, acumulată în perioada exercitării mandatului parlamentar.
Verificările au scos la iveală diferențe semnificative între veniturile declarate și bunurile deținute de Andronachi și membrii familiei sale – peste 4 milioane de lei pentru anii 2015-2016 și alte 6 milioane în intervalul 2016-2020.
Fostul deputat susține că evaluarea ANI este greșită, invocând aplicarea incorectă a metodei fluxului de numerar și ignorarea soldurilor reale din conturi. El argumentează că unele sume erau deja disponibile legal din surse declarate și că anumite transferuri familiale nu pot fi considerate venituri efective.
Cazul a fost transmis instanței competente pentru confiscarea averii nejustificate, iar Vladimir Andronachi riscă interdicția de a deține funcții publice timp de trei ani. El are la dispoziție 30 de zile pentru a contesta actul în instanță.
În paralel, Andronachi se află în arest preventiv în cadrul unui nou dosar din „Frauda Bancară”, fiind acuzat de spălare de bani în proporții mari. Procurorii susțin că acesta a încasat ilegal sume mari printr-un contract fictiv semnat cu Banca de Economii, bani ce ar fi fost transferați către companii nerezidente și utilizați în scopuri personale sau afaceri private. O parte din aceste fonduri ar fi ajuns și la fostul lider politic Vladimir Plahotniuc.
Fostul deputat pledează nevinovat și respinge toate acuzațiile.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!