În China, o companie își plătește angajații să slăbească și îi amendează dacă se îngrașă

Compania chineză Insta360, cunoscută pentru camerele și stabilizatoarele sale, a lansat un challenge corporativ inedit, care a devenit viral pe platforma Weibo, acumulând peste 6,5 milioane de vizualizări,...

Compania chineză Insta360, cunoscută pentru camerele și stabilizatoarele sale, a lansat un challenge corporativ inedit, care a devenit viral pe platforma Weibo, acumulând peste 6,5 milioane de vizualizări, relatează City News Service.

Regulile sunt simple și… profitabile: fiecare angajat primește 500 de yuani (circa 70 USD) pentru fiecare 0,5 kg pierdut, dar riscă să plătească o amendă de 800 de yuani (aproximativ 110 USD) pentru aceeași cantitate de greutate pusă la loc. Potrivit companiei, deocamdată nu au fost aplicate sancțiuni.

În program participă 99 de angajați, care împreună au slăbit în total 950 kg, câștigând cumulat aproximativ 1 milion de yuani (140.000 USD). Reprezentanții Insta360 susțin că scopul acestei inițiative este promovarea unui stil de viață sănătos și crearea unei atmosfere pozitive în echipă.

Astfel de competiții nu sunt o noutate în China. În februarie 2025, producătorul de suplimente alimentare Wonderlab din provincia Guangdong a organizat un concurs de o lună pentru pierdere în greutate, la care 224 de angajați au slăbit în total circa 750 kg și au primit 171.000 de yuani (23.000 USD). Recordul a fost stabilit de un participant care a dat jos 16,4 kg, obținând peste 7.500 de yuani (aprox. 1.000 USD).

Specialiștii atrag însă atenția că astfel de campanii trebuie implementate cu precauție, pentru a proteja datele personale și a evita presiunea suplimentară asupra angajaților.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article