
O crimă șocantă a zguduit sudul Republicii Moldova. Un adolescent de 15 ani, dat dispărut săptămâna trecută, a fost găsit mort într-un râu. Potrivit Poliției, băiatul ar fi fost ucis cu o cruzime deosebită. Un tânăr de 17 ani, originar din aceeași localitate, a fost reținut și plasat în arest preventiv, fiind suspectat de comiterea faptei.
Primărița localității, Ina Codreanu, susține că între victimă și suspect exista un conflict mai vechi, transmite breakingnews.md cu referire la protv.md.
„Victima, potrivit prietenilor lor, îl provoca frecvent pe acuzat și pe iubita lui. În ultimele zile spunea: Hai să ne întâlnim, arată de ce ești capabil. Îi insulta în public, în fața prietenilor, oriunde îi întâlnea, le adresa cuvinte jignitoare”, a declarat edilul.
Băiatul ucis provenea dintr-o familie social vulnerabilă și era crescut doar de bunică. Potrivit primăriței, acesta manifestase un comportament agresiv pe parcursul anului școlar, fiind deseori convocată comisia interdisciplinară.
Suspectul, în schimb, locuia de un an în sat împreună cu mătușa sa, părinții fiind plecați în străinătate, și nu ar fi avut antecedente de comportament negativ.
Ina Codreanu a mai spus că, în urma tragediei, autoritățile locale vor organiza discuții cu elevii pentru a preveni situații similare.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!