
Un accident s-a produs în seara zilei de 10 august, în localitatea Costești, raionul Ialoveni, unde un carusel pe lanțuri destinat copiilor s-a prăbușit din cauza supraîncărcării. Ca rezultat, cinci copii au fost transportați la spital pentru tratament.
Potrivit datelor preliminare, piesele caruselului s-au defectat din cauza depășirii greutății maxime admise, ceea ce a dus la prăbușirea acestuia. Șapte minori, cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, au suferit traumatisme de diferite grade.
Prima echipă de asistență medicală, dislocată din Costești, a efectuat trierea medicală a victimelor, iar ulterior, din cauza numărului de pacienți, a fost solicitată suplimentar o echipă din cadrul SAMU Ialoveni. Copiilor li s-a acordat ajutor medical la etapa prespitalicească.
Cinci dintre minori au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde vor primi tratament în condiții de staționar, sub monitorizare permanentă.
Medicii îndeamnă părinții să acorde o atenție sporită supravegherii copiilor în zonele de agrement și în parcurile de distracții, chiar și acolo unde riscurile par minime.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!