Bărbat străpuns cu furca de un tânăr, la Telenești

Un tânăr a fost încătușat de oamenii legii, după ce l-a atacat pe un consătean cu fruca. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:12, în...

Un tânăr a fost încătușat de oamenii legii, după ce l-a atacat pe un consătean cu fruca. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:12, în localitatea Bogzești, din raionul Telenești, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.

Este vorba despre un individ în vârstă de 25 de ani, care a avut un conflict cu un consătean în vârstă de 68 de ani. Dânsul a dat buzna în curtea victimei înarmat cu o furcă și i-a aplicat gazdei mai multe lovituri, după care a dat bir cu fugiții de la fața locului.

Bărbatul a fost transportat la spital fiind diagnosticat cu plăgi penetrante în regiunea cutiei toracice, dar și în piciorul stâng.

Totodată, la scurt timp după comiterea atacului, polițiștii au reușit să-l încătușeze pe atacator și l-au escortat la IP Telenești, unde a fost reținut pentru 72 de ore fiind cercetat penal pentru tentativă de omor.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article