
Bărbatul a intervenit pentru a-și apăra fiul, dar a fost lovit cu un pumn care l-a lăsat inconștient la pământ.
Un bărbat originar din R. Moldova, în vârstă de 39 de ani, a murit după două zile de agonie în urma unei agresiuni petrecute în seara zilei de 21 iunie 2025, în parcarea unei discoteci din Mestre, provincia Veneția din Italia.
Vladimir Radu, rezident în localitatea italiană Noale, fusese lovit cu un pumn în față de un tânăr de 24 de ani, de aceeași naționalitate, în timpul unei altercații declanșate de o dispută banală între fiul său, un adolescent de 14 ani, și agresor, informează La Nuova Venezia.
Conflictul a avut loc în fața clubului Area City din Mestre, care era închis de două luni la momentul incidentului.
Potrivit mărturiilor adunate de anchetatori, adolescentul ar fi făcut câteva remarci considerate ofensatoare de tânărul de 24 de ani, identificat cu inițialele M. S. Acesta ar fi reacționat agresiv, iar Vladimir Radu a intervenit pentru a-și apăra fiul, explicând că era vorba doar de un copil.