
O persoană a fost reținută pentru 72 de ore, fiind acuzată de furtul unei valize. Mai exact, pe 1 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău au fost sesizați de către un pasager despre sustragerea unui bagaj, imediat după aterizare.În urma măsurilor operative întreprinse de polițiștii de frontieră, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, a fost identificat un suspect – cetățean ucrainean – care a părăsit incinta aeroportului cu bagajul sustras. Acesta a fost ulterior localizat pe teritoriul municipiului Chișinău, iar toate bunurile au fost recuperate integral.Potrivit persoanei vătămate – cetățean al Republicii Moldova – în geantă se aflau 1.500 dolari SUA, un calculator, bunuri personale și pașapoartele membrilor familiei.Pe numele suspectului a fost inițiată o cauză penală în temeiul art. 186 din Codul Penal al Republicii Moldova, iar persoana a fost reținută pentru 72 de ore. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoana beneficiază de prezumția nevinovăției.Totodată, Poliția de Frontieră reamintește cetățenilor că în Aeroport și punctele de trecere a frontierei, respectarea regulilor de securitate și colaborarea cu autoritățile sunt esențiale pentru prevenirea incidentelor.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!