
Verdict controversat în cel mai urmărit proces al anului din Statele Unite. Rapperul Sean Combs, cunoscut și sub numele de Puff Daddy, a fost găsit vinovat pentru că a obligat mai multe tinere să se prostitueze și riscă până la 20 de ani după gratii. A scăpat însă de acuzații mai grave pentru care putea fi condamnat la închisoare pe viață.
Verdictul a fost primit cu aplauze de zeci de susținători ai lui Sean Combs, adunați în fața tribunalului.
Procesul lui Diddy a durat două luni, timp în care au fost audiați 34 de martori, printre care foste iubite, angajați și escorte masculine. Fostul mogul hip-hop a fost găsit vinovat la două capete de acuzare, ambele legate de prostituție.
P. Diddy, găsit vinovat
„În termeni simpli, asta înseamnă că și-a dus două dintre iubite și lucrătorii sexuali de sex masculin în diverse locuri din țară și chiar din străinătate pentru maratoane sexuale alimentate cu droguri, care au fost numite în timpul procesului „freak-offs””, a declarat Mike Sisak, jurnalist Associated Press.
Fiecare dintre cele două capete de acuzare îi poate aduce lui Diddy zece ani după gratii. El a scăpat însă de acuzațiile mai grave, trafic sexual și complicitate la crimă organizată, pentru care risca să petreacă restul vieții după gratii.
Arestat și pus sub acuzare în septembrie 2024, l-au acuzat pe rapper că a folosit violența și șantajul pentru a-și satisface dorințele sexuale și că a condus un grup infracțional pentru a-și mușamaliza faptele. Principalul martor a fost Cassie Ventura, o fostă iubită pe care Diddy a lovit-o cu pumnii și picioarele.
În aceste luni, presa a publicat mărturii teribile ale victimelor sale, inclusiv cea a unui bărbat drogat și violat.
„Țipam, îi ziceam să se oprească. A fost incredibil de dureros, iar el se comporta de parcă nu se întâmpla nimic. Părea complet deconectat de ce se întâmplă”, a declarat una din victime.
Judecătorul urmează să decidă dacă rapperul va fi eliberat condiționat și când va fi anunțată condamnarea.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!